joi, 26 iunie 2014

Sistemul umed si sistemul uscat la incalzirea prin pardoseala




Prezentare. Comparatii. Observatii. Recomandari.

In acest articol o sa prezint, pe scurt, atat sistemul umed, cat si sistemul uscat la incalzirea prin pardoseala. “Condimentand” prezentarea cu cateva comparatii, observatii si recomandari.

Sistemul umed
Sistemul umed, inseamna, concis, acel tip de montaj al circuitelor de incalzire prin pardoseala, care, ulterior punerii in opera, se va acoperi cu sapa.
Sistemul umed este cel mai raspandit tip de montaj la incalzirea prin pardoseala, atat pentru finisari calde (parchet/mocheta), cat si pt finisari reci(gresie, marmura, granit, etc).

Componente:
-         banda perimetrala – autoadeziva, cu “şorţ”
-         material izolator - poate fi de mai multe tipuri – vezi aici
-         circuitele/buclele - tevile sunt montate deasupra suportului izolator (fie intre nuturi, fie cu cleme, fie pe grile + cleme, fie pe plasa speciala/STM + coliere PVC, etc – in functie de tipul si varianta de montaj aleasa)
-         sapa - tevile si izolatia sunt acoperite de sapa; sapa necesita adaugarea unui aditiv de elasticizare
-         tip finisare - poate fi parchet, mocheta, gresie, travertin, granit, marmura, s.a.


Pentru montajul sistemului umed la instalatii cu configuratii slabe ca performante, grosimea recomandata a sapei variaza intre 7 si 10 cm, calculata de la nivelul superior al suportului izolator. Adica de 5-8 cm peste nivelul superior al tevilor circuitelor de incalzire prin pardoseala.

Pentru sisteme de incalzire prin pardoseala(configuratii performante) – sistem umed de montaj, grosimea recomandata a sapei este intre 5 si 7 cm, calculata de la nivelul superior al suportului izolator. Adica de 3-5 cm grosime, calculand de la nivelul superior al tevilor circuitelor de incalzire prin pardoseala. Uzual se foloseste o sapa de 5 cm(calculata de la nivelul superior al suportului izolator).


Tipuri de montaj pentru tevile circuitelor de incalzire prin pardoseala la sistemul umed

Montajul tevilor in sistem tacker(fixarea tevilor cu cleme, pe suport) este potrivit atat montajului in meandra simpla, meandra dubla, cat si in spirala. Majoritatea executantilor considera foarte greoi montajul in meandra simpla si meandra dubla, astfel incat prefera montajul in spirala. Totodata, vanzatorii-executanti propun si aleg acest tip de montaj fiindca pot realiza usor pas de 100 sau mai mic.


Montajul tevilor peste placile cu nuturi este potrivit atat montajului in meandra simpla, meandra dubla, cat si in spirala. Executantilor le este indiferent ce tip de meandra se monteaza, insa preponderent vanzatorii-executanti propun si aleg montajul in spirala. Fiindca astfel, bineinteles, pot monta pas de 100 sau mai mic.


Sistemul uscat
Sistemul uscat inseamna, foarte pe scurt, acel tip de montaj al circuitelor de incalzire prin pardoseala, care, ulterior punerii in opera, NU se va acoperi cu sapa. Totodata, nu necesita banda perimetrala la punerea in opera. Sistemul uscat este dedicat in special finisarilor de tip parchet.

Componente:
-         material izolator - poate fi de mai multe tipuri, cum am mai spus
-         placi de aliaj aluminiu - aliaj special – grosime tabla 0,3 – 0,5 mm – in fct de producator
-         circuitele - tevile sunt montate pe suportul izolator, incastrate in acesta, sub placile de aluminiu
-         folie speciala - se monteaza sub parchet -  in tandem cu placile de aluminiu, contribuie la uniformizarea temperaturii pe intreaga suprafata, cat si la o mai buna difuzie a caldurii
-         tip finisare - parchet – montaj flotant

Pasul uzual de montaj al tevilor circuitelor la sistemului uscat este de 200 mm.
Folia speciala se gaseste frecvent in reteaua de magazine Dedeman. Cost aprox. 65 lei/rola(17,5 mp).

Inaltimea sistemului uscat poate sa varieze in functie de grosimea izolatiei, cumulata cu cea a parchetului. Inaltimea sistemului uscat poate fi intre 32 si 52 mm(fara parchet).

Sistemul uscat este cel mai putin promovat tip de montaj la incalzirea prin pardoseala, chiar daca este cel mai potrivit pentru finisarile cu parchet, avand multiple avantaje(vs sistem umed cu finisare parchet). Desi, multe firme de profil au in cataloage componente pentru alcatuirea sistemului uscat, acestia arareori(spre deloc) le propun si le oferteaza.

Pe piata se intalnesc cateva variante, propuse si vandute ca “sistem uscat”. Ce, bineinteles, in primul rand atrag ca si nume generic. In al doilea rand, atrag ca si pret de achizitie, comparativ.

De ex, exista firme ce propun, recomanda si vand, in loc de placile de aluminiu, placi din otel, zincate. Acestea au o emisivitate acceptabila si radiatie bunicica, insa se coteaza, ca si parametri, ca si rezultate in exploatare, sub placile de aliaj de aluminiu.

Alte firme, recomanda, propun si vand drept sistem uscat, placi izolatoare cu folii de aluminiu caserate(sau doar folii de aluminiu cu care sa se acopere izolatia) cu grosime a foliei de cativa microni(in genul foliei alimentare), ce au radiatie slabuta si o si mai slaba emisivitate. Se situeaza ca parametri si rezultate in exploatare, cu mult sub placile din tabla de aluminiu. Chiar si sub placile de otel, zincate.

Atat pt sistemul umed, cat si pt sistemul uscat, vanzatorii au nascocit tot felul solutii si variante, care mai de care mai “performante”(cu ghilimelele de rigoare), sustinute preponderent de baliverne.


EXEMPLIFICARI:

Sistem umed - varianta de montaj cu grile si cleme tacker


Sistem umed - varianta de montaj cu plasa, grile si coliere PVC


Sistem uscat, montaj cu placi din tabla de aliaj aluminiu


Sistem uscat, montaj cu placi de tabla de aliaj aluminiu – finisare parchet


Folie speciala - se monteaza peste sistemul uscat, sub parchet – varianta 1


Folie speciala - se monteaza peste sistemul uscat, sub parchet – varianta 2



Placi tabla din aliaj aluminiu – profil


Sectiune sistem uscat



Privind finisarea cu parchet la incalzirea prin pardoseala, sistem uscat vs sistem umed o sa discutam ceva mai in detaliu intr-un articol viitor.

sâmbătă, 21 iunie 2014

Pasul circuitelor de incalzire prin pardoseala



Ce pas folosim la circuitele (buclele) incalzirii prin pardoseala?

Multa lume traieste cu impresia ca pasul mic al circuitelor la incalzirea prin pardoseala este cel mai bun. Unii vanzatori(specialisti nu ii pot numi) recomanda pas de 100 (mm) sau chiar mai mic, la incalzirea prin pardoseala. Altii, la fel de vanzatori, recomanda in zonele cu suprafete vitrate mari, indesirea pasului, ajungand chiar si la 50 (mm).
Daca acestia propun beneficiarilor o configuratie a instalatiei de incalzire prin pardoseala slaba ca performante, ori in cazul imobilelor slab termoizolate, admit a se recomanda pasul de 100 sau mai mic.

Insa, chiar si cu o configuratie relativ acceptabila ca si performante, si la imobile mediu termoizolate, vanzatorii recomanda tot pas de 100 la circuitele incalzirii prin pardoseala, afirmand ca acesta este cel mai bun, cel mai corect calculat, subliniind ca imobilul se incalzeste mai rapid asa decat daca s-ar folosi pasul de 150 si ca d.p.d.v. al consumului de energie este mai economic astfel, bla-bla, bla-bla...

Sa vedem cum de fapt stau lucrurile, dincolo de cuvinte. Se da ca ex. o camera de 50 mp dintr-un imobil anvelopat (termoizolat) mediu. Am ales o dimensiune mare a camerei, ca sa fie exemplul dat cat mai elocvent. Montaj teava PEX 16*2.0 la circuite, sistem umed (adica cel cu sapa deasupra tevilor), finisare placi ceramice. Temp. max. agent termic secundar tur max. 41 ºC si retur max. 36 ºC (∆T max 5 ºC). Temp. la nivelul pardoselei max. 29 ºC. Temp. exterior: -20 ºC. Se solicita Temp. ambient 21 ºC.

Situatia 1 – circuite cu pas de 100.
Sunt necesare 7 circuite de cate 71 ml, cu un debit total de 760 l/h, obtinandu-se un efect termic de 4,4 kW.

Situatia 2 -  circuite cu pas de 150.
Sunt necesare 5 circuite de cate 67 ml, cu un debit total de 760 l/h, obtinandu-se un efect termic de 4,4 kW.

Concluzie:
Atat in situatia 1, cat si in situatia 2, consumul de energie este acelasi, efectul termic obtinut este acelasi. Doar difera numarul de circuite, implicit si metrajul de teava folosit. In situatia 1, necesarul de teava este de 497 ml. In situatia 2, necesarul de teava este de 335 ml. Diferenta: 162 ml de teava(cu peste 45% mai multa in situatia 1, montandu-se la pas de 100). Asadar, prin diferenta, in situatia 2 rezulta si un ansamblu distribuitor-colector mai mic, actuatoare mai putine pe partea de automatizare, s.a.m.d.

O camera de 50 mp dintr-un imobil anvelopat bine, are un necesar termic de cca 2,5 - 3 kW.
Este evident ca pasul de 100 ar putea avea o putere termica mai mare, daca privim acest aspect strict d.p.d.v. al cantitatii de agent termic ce poate fi transportat prin circuite. Insa, daca nu se foloseste niciodata acest surplus de putere, atunci puterea respectiva ar fi alocata inutil, implicit si surplusul de teava ar fi montat/vandut degeaba.
Aceasta rezerva de putere, aceasta supradimensionare, data de pasul circuitelor de 100(sau chiar mai mic), poate fi admisa, asa cum am mai spus, la instalatiile de incalzire prin pardoseala fara pretentii, unde grupurile de amestec si pompare sunt slabe ca performante sau chiar inexistente ori la imobile slab anvelopate.

Adevarul este ca si mie mi-ar placea sa vand mai multa teava si componente mai multe, insa nu mi se pare corect sa o fac, uzand de dezinformare, folosind “ocaua mica”, mai ales cand cunosc detaliile tehnice ale domeniului. Si ca toate calculele pornesc de la necesar catre sursa, nicidecum invers. Pe de alta parte, mi-as da cu firma-n cap - cum se spune - fiindca eu propun si recomand tuturor sisteme de incalzire prin pardoseala cu performante inalte. De ex, sisteme de incalzire prin pardoseala cu grupuri de amestec si pompare ce pot obtine in circuitul termic secundar(adica in circuitele incalzirii prin pardoseala) o valoare ∆T de max 5 ºC si o autoadaptare a debitelor pe fiecare circuit, in functie de nr acestora inchise /deschise. Ori izolatii cu coeficient λ cat mai mic si valoare R cat mai mare. Sau tevi PEX cu durata de viata foarte mare si proprietati fizice excelente. Cum sa imi permit sa recomand pas de 100 sau mai mic, atata vreme cat stiu ca este inutil?!

Despre grupuri de pompare si amestec(GPA), despre performantele acestora, vom discuta intr-un viitor articol.

Termoizolatia sistemului de incalzire prin pardoseala



Poate multa lume se intreaba ce tip de izolatie sa aleaga la incalzirea prin pardoseala, care este mai buna, care este mai putin buna…
Fie ca vorbim de placi cu nuturi, de placi/panouri tacker, de placi EPS(polistiren expandat), sau de placi XPS(polistiren extrudat), izolatia, la nivelul solului, sub tevile instalatiei, reprezinta o parte importanta din sistemul de incalzire prin pardoseala.

Daca se vorbeste de placi cu nuturi sau placi/panouri tacker, de obicei, majoritatea vanzatorilor, in discutiile cu potentialii beneficiari, pun accent pe partea vizual-estetica a montajului tevilor de deasupra, cat si pe usurinta si rapiditatea de punere in opera. Pe scurt, mai degraba pe caracteristici ce faciliteaza montajul si pe “impresia artistica” a beneficiarului. La o privire superficiala, toate aceste tipuri de izolatii par a fi excelente. Daca privim in detaliu si se fac comparatii, se pot observa diferente majore.

Coeficientul λ si valoarea R
Conductivitatea termica λ, reprezinta capacitatea izolatoare a unui material. Se exprima in W/mK.
Coeficient λ mic inseamna capacitate mica a materialului de a pierde caldura, coeficient λ mare inseamna capacitate mare a materialului de a pierde caldura.
Asadar, un material cu cat are coeficientul λ mai mic, cu atat este un izolator mai bun.
Insa, ce este de facut daca se doreste a se compara capacitatea izolatoare a unui material, de diferite grosimi, fie de 2 cm, de 3 cm, de 5cm…?
Pentru aceasta s-a introdus notiunea de rezistenta termica la transmisia caldurii ( R ), care este direct proportionala cu grosimea materialului si invers proportionala cu conductivitatea. (R=d/λ)
Rezistenta temica, R, arata capacitatea unei anumite grosimi a materialului respectiv de a NU pierde caldura.
Ca atare, cand se alege termoizolatia la sistemul de incalzire prin pardoseala, acest lucru se face in functie de conductivitatea termica (λ), insa conteaza si grosimea acestui material, care da rezistenta termica ce se doreste.

Exemple, comparatii si recomandari:

- Placi cu nuturi sau izolatie sub folie PVC cu nuturi – material EPS(de obicei, de inalta densitate, insa pot exista si “surprize”):
Cel mai mic coeficent λ pe care l-am gasit = 0,034 W/mK
La 20 mm grosime(fara nut), valoare R = 0,588 m2K/W
La 30 mm grosime(fara nut), valoare R = 0,88 m2K/W

Pret de piata/mp(in fct de grosime, tip, dealer si producator): intre 4 si 9 euro (pretul include TVA).
Recomandare: verificati coeficientul λ al materialului izolator propus, poate fi vorba de EPS de joasa densitate(coeficient λ > 0,045 W/mK), aflat sub o folie cu nuturi(din PVC).

- Placi/panouri tacker - material EPS(de obicei, de inalta densitate):
Cel mai mic coeficent λ pe care l-am gasit = 0,035 W/mK
La 20 mm grosime, valoare R = 0,57 m2K/W
La 30 mm grosime, valoare R = 0,857 m2K/W

Uzual, pentru acest tip de izolatie se oferteaza cea de 20 mm, ca sa “rezulte” pretul/mp cat mai atractiv pentru potentialul beneficiar. Pret de piata/mp(in fct de grosime, dealer si producator): intre 3 si 5 euro (pretul include TVA).
Recomandare: verificati coeficientul λ al materialului izolator propus, poate fi chiar si de 0,045 W/mK (sau chiar mai mare).

- Placi polistiren extrudat (XPS):
Cel mai mic coeficent λ pe care l-am gasit = 0,027 W/mK
La 30 mm grosime, valoare R = 1,11 m2K/W
La 50 mm grosime, valoare R = 1,85 m2K/W

Personal, recomand izolatia de acest tip(XPS grafitat), de 30 mm grosime(nu mai putin!). Pret de piata/mp: 2,5 - 2,7 euro (pretul include TVA). Si 4,5 - 5 euro/mp pentru cel de 50 mm (pretul include TVA).
La parter, in cazul in care imobilul are demisol/garaj/subsol, dedesubt, neincalzit, ori sub placa exista o termoizolatie slaba sau inexistenta, recomand XPS de 50 mm grosime. La etaj(e) se poate alege XPS de 30 mm grosime.
Acest tip de izolatie il gasiti la orice depozit de materiale de constructii.

TOATE materialele izolatoare enumerate mai sus, drept exemple, se incadreaza ca valori in standardele europene, privind incalzirea prin pardoseala. Bineinteles, fiecare alege dupa criteriile sale personale. Eu doar am facut niste comparatii si recomandari. De care puteti tine seama. Sau nu.

Pe langa coeficientul λ si valoarea R, mai exista si alte caracteristici si detalii ce fac din materialul ofertat un bun sau un mai slab izolator la incalzirea prin pardoseala. Despre acestea, poate intr-un articol viitor.

Nu uitati sa verificati coeficientul λ al materialului izolator ce vi se propune la incalzirea prin pardoseala!

Incalzirea prin parodoseala

Ce este incalzirea prin pardoseala? Un produs. Un produs cu nume generic.


Incalzirea prin pardoseala este de fapt un produs, un nume generic abordat si de o firma de prestigiu; si de nea` Georgica-instalatoru`, vanzatorul din coltul strazii - care intelege ca o incalzire prin pardoseala inseamna de fapt doar o teava insirata prin pardoseala prin care circula apa calda si astfel se face cald in casa; cat si de un specialist in sisteme de incalzire prin pardoseala ce poate analiza, compara, explica si argumenta tehnic, orice detaliu, orice configuratie, fie aceasta minimala sau complexa.

Exista pe piata zeci, poate chiar sute de firme care se ocupa (si) de incalzirea prin pardoseala. Si cum “ incalzire prin pardoseala” am afirmat mai sus ca este de fapt un nume generic al unui produs, fiecare firma(prin reprezentant/consilier/dealer/proiectant) prezinta si recomanda o anumita configuratie, anumite componente. Pana aici nimic rau, nimic gresit. Daca intram in detalii si privim lucrurile prin prisma unui specialist, se constata facil ca preponderent se lauda(si se oferteaza) niste instalatii si niste componente slabe ca performante si calitate. Am intalnit firme ce propun(si oferteaza) doar unele componente din configuratie bune, celelalte slabe. Am intalnit firme ce oferteaza componente slabe, desi in cataloage au si componente de cea mai buna calitate, ce pot aduce performante inalte si rezultate in exploatare pe masura. Am intalnit firme(sau asa zisi “specialisti”) ce recomanda bazaconii drept “ asa se face” si “asta este cea mai buna”, cat si specialisti ce propun cele mai bune componente si configuratii de pe piata, alaturi de cele mai bune recomandari de punere in opera. Din nefericire, acestia, asa cum am mai spus, sunt extrem de putini.

Ceea ce ma intriga este faptul ca am intalnit(si inca mai intalnesc) frecvent oferte de configuratii slabe, arhaice ca si hidraulica, cat si firme cu recomandari depasite de punere in opera. Acest lucru dovedeste lipsa de update si upgrade. De fapt, este vorba de o lipsa acuta de specialisti in domeniu. Cu toate acestea, ceea ce este bizar(si ingrijorator, totodata) este ca au succes. O sa explic de ce, intr-un alt articol.

Nu vreau sa va plictisesc cu “literatura” mea, astfel incat, pentru ziua de astazi ma opresc aici.

In articolele ce-o sa urmeze, pe cat timpul o sa-mi permita, o sa le luam pe toate, pe rand, explicand ceea ce de fapt se afla in spatele “cortinei”, astfel incat orice potential beneficiar ce-si doreste incalzire prin pardoseala in imobilul sau, sa fie informat corect si sa aleaga in consecinta, adica in cunostinta de cauza.

Incalzire prin pardoseala



Trecut si prezent
 
De cand am inceput sa activez in acest domeniu, a trecut ceva timp. La acea vreme, la inceputuri, incalzirea prin pardoseala era privita cu suspiciune de catre potentialii beneficiari, existand tot felul de temeri ale acestora, bazate in principal pe niste mituri. Secundar, si pe o samanta de adevar ce le-a generat, adica pe experiente ale celor ce-au avut probleme in timp, datorita alegerilor deloc bune pe care le-au facut.

Greseli facem cu totii privind alegerile noastre, mai ales ca nu toti suntem specialisti in domenii multiple. Iar specialisti in domeniul sistemelor de incalzire prin pardoseala sunt, actualmente, din nefericire, doar cativa. De-aceea, pe undeva, la acea vreme, la inceputuri, este de inteles de ce alegerile privind incalzirea prin pardoseala nu erau tocmai stralucite. Mai ales ca nu existau nici atatea informatii si nici facilitate de acces la ele, ca acum.

Daca este sa ma refer la volumul mare de informatii din prezent, din pacate, daca cern si discern, majoritar au mai degraba un masiv rol de dezinformare, nicidecum de informare. O relativa explicatie ar fi aceea ca fiecare se zbate in felul sau sa atraga, sa “cucereasca” piata, sa faca fata valului mare al concurentei. “Fiecare trebuie sa manance o paine” – cum spunea un amic de pe un forum. N-ar fi nimic rau in asta. Daca intr-adevar nu ar fi nimic rau. Si nu ca ar fi rau pentru "concurenta" sau pentru "impresie artistica”, ci este rau tocmai pentru utilizatorul final, pentru beneficiar. Creeaza confuzii, incertitudini si totodata o posibila perpetuare a informatiilor eronate, trunchiate, "machiate".

Prin noianul de informatii la care toata lumea are acces, este aproape imposibil pentru un potential beneficiar ce-si doreste un sistem de incalzire prin pardoseala in imobilul sau, sa reuseasca sa descalceasca itele si sa aleaga bine. Astfel incat, majoritatea covarsitoare a clientilor aleg dupa pret si nume generic, nicidecum dupa performantele configuratiei, dupa criterii ce tin de calitate. Acasta majoritate considera ca toate componentele sunt la fel(chiar daca poate arata/se comporta diferit si au specificatii diferite), si cred ca obtin aceleasi rezultate, doar difera preturile. Astfel, cu concursul deliberat al vanzatorilor, aleg cam ce li se ofera, fara sa cunoasca diferentele. Diferentele care fac diferenta.

Privind domeniul acesta, imi amintesc ca am pornit de jos, perseverent, cu pasiune, acumuland experienta, adunand si mai ales procesand informatie dupa informatie, selectand. Am participat la seminarii, la targuri si expozitii de profil, am discutat cu reprezentanti ai unor firme cu nume si renume mondial in sisteme de incalzire prin pardoseala, am testat diferite componente ale mai multor branduri, mai mult sau mai putin cunoscute, am invatat, am studiat, am analizat, am muncit si am reflectat.

Cumulat, in timp, am proiectat hectare de sisteme de incalzire prin pardoseala. Am coordonat echipe de montaj si am atins dezideratele beneficiarilor mei, oferind exact rezultatele de top ce le-am promis. Am contribuit cu informatii si recomandari de specialitate pe forumuri, am ajutat de fiecare data asa cum am putut. Nu de putine ori am deschis “Cutia Pandorei” abordand subiecte “contondente”, controversate, punand pe tapet lucruri pe care multa lume nici nu le lua in considerare, ca sa le priveasca si in profunzime. Doarece am dorit sa informez corect, observand ceea ce de fapt se petrece in jurul meu. Recte alegerile semenilor mei nu tocmai potrivite(sau deloc potrivite) privind incalzirea prin pardoseala, problemele ce le intampina, confuziile, nelamuririle, indoielile. Totodata si fiindca am observat diletantismul si amatorismul “specialistilor” in domeniu.

Astfel incat, pentru a veni in sprijinul tuturor celor ce isi doresc un sistem de incalzire prin pardoseala performant, mi-am propus sa deschid si sa dezvolt acest blog, pentru o corecta si mai ampla informare.



S.P.I.P. - reprezinta acronimul pentru Sisteme Performante de Incalzire prin Pardoseala. Sau, pentru Sisteme Profesionale de Incalzire prin Pardoseala.