Treceți la conținutul principal

Daca iti doresti incalzire prin pardoseala, NU face GRESEALA asta!

 

Poate si tu ai auzit cumva, la un moment dat, ca incalzirea prin pardoseala nu face fata daca nu se mai adauga niste radiatoare.

Ca aport termic, bineinteles, doar nu de decor.

 

Poate si tu ai stat si te-ai minunat la o atare afirmatie, ca si mine, dealtfel. Dar, poate sa para paradoxal, eu pana la urma, am dat dreptate indicatiei respective, chiar daca initial mi s-a parut o mare trasnaie.


Fiind obisnuit cu anumite configuratii si cu anumite criterii specifice, normale dealtfel, de-a se accede la incalzirea prin pardoseala in incita unui imobil, initial am avut impresia ca afirmatia mentionata mai sus m-a zgariat pe creier, cam cum simti creta ca scartaie pe tabla, cumulat cu o folie de aluminiu mestecata in dinti – daca stii ce vreau sa spun, ca senzatie.

Pai cum adica incalzirea prin pardoseala nu face fata decat daca se mai adauga si niste radiatoare?! – m-am tot mirat pret de vreo doua secunde, cautand sa descalcesc acest nod gordian.
Apoi, raspunsul a venit aproape instantaneu, patinand pe netedele-mi circumvolutiuni, avand efectul sabiei lui Damocles.

Si uite-asa, m-am simtit deodata mult mai destept, decriptand trasnaia.

De fapt, nu ar fi o trasnaie, daca intr-adevar nu ar fi o trasnaie.

 

Stiu, te-am incurcat putin si poate esti putin derutat si confuz.

 

Cu multa vreme inainte, pe la inceputurile incalzirii prin pardoseala moderne, ce penetra si tarisoara noastra, ca tendinta, existau persoane ce si-au dorit asa ceva in imobilele lor, auzind ca acest tip de incalzire este unul economic, ce ofera un confort termic deosebit, s.a.m.d.

Toate bune si frumoase, insa imobilele respective nu erau deloc pregatite “sa gazduiasca” asa ceva. Adica erau termoizolate precar sau deloc. Si-atunci, unii “specialisti” ai vremurilor respective – ce s-au pastrat ca “stiinta” si ca obiceiuri, chiar si pana in prezent – ca sa nu piarda clientii aflati in aceasta situatie, fiindca erau destul de multi si bineveniti ca pleasca financiara, au recomandat sa se adauge niste radiatoare la incalzirea prin pardoseala. Altfel – ziceau ei, fara sa se dubleze cu radiatoare, adica numai incalzirea prin pardoseala, singura, nu ar fi facut fata.

Aveau si ei dreptatea lor, asa cum spuneam.

 

Pe de o parte, este cat se poate de adevarat ca nu ar fi facut fata daca instalatia de incalzire prin pardoseala ar fi avut prevazute in configuratii Grup(uri) de Pompare si Amestec(GPA) sau alta varianta echivalenta, fiindca temperaturile mici de lucru rezultate in aceste cazuri, nu ar fi reusit sa atinga necesarul termic, ce, in cazul dat era foarte mare. Am spus de ce. Deoarece imobilele unde se dorea incalzire prin pardoseala nu erau deloc termoizolate ori erau la nivel mediocru.

Si-atunci, a se dubla instalatia cu radiatoare, printr-un circuit paralel, care ar fi functionat la o temperatura mult mai mare, ar fi fost mai mult decat necesar.

 

Pe de alta parte, de fapt, incalzirea prin pardoseala, de capul ei, fara radiatoare adaugate, ar fi putut face fata, insa temperaturile de lucru ar fi fost foarte mari, aproape incontrolabil si daunator de mari, avand in vedere ca mai deloc nu se foloseau in configuratii Grupuri de Pompare si Amestec(GPA), nici alta varianta echivalenta. 

Din ratiuni de “cost” initial. Sa nu cumva “sa se sperie clientii” de pret si sa refuze "contractul".

Generand astfel multe si variate probleme locatarilor acelor imobile.

In plus, ca minus, nu exista nici proiect tehnic la majoritatea. Cam ca si in zilele noastre, dealtfel.

 

Si asa, drept consecinta, a luat nastere, primul mit legat de incalzirea prin pardoseala. Incalzirea prin pardoseala creeaza/accentueaza problemele de sanatate.

Apoi, al doilea mit a venit zburdalnic. Incalzirea prin pardoseala favorizeaza aparitia condensului/mucegaiului pe peretii exteriori si/sau in zonele cu suprafete vitrate ale casei.

Al treilea mit a urmat, aproape “firesc”. Incalzirea prin pardoseala ridica praful in imobil.

 

Asadar, daca nu iti doresti probleme si batai de cap, alege incalzirea prin pardoseala in imobilul tau DOAR DACA gradul de termoizolare al acestuia este la un nivel de la mediu in sus.

Altfel, adauga niste radiatoare. 



Daca vrei sa stii cum sa iti calculezi singur necesarul termic al imobilului, puterea sursei termice(a centralei), atunci citeste si acest articol


Daca vrei sa stii ce tip de termoizolatie sa alegi la incalzirea prin pardoseala, citeste acest articol

In curand o sa ne vedem aici, ajutandu-te cu mult mai multe informatii 



Comentarii

  1. Buna seara,am și eu nevoie de un sfat daca se poate va rog,am o casa de 200 mp utili ,încălzire în pardoseală peste tot,izolație exterior vata 15 cm,tâmplărie tripan Salamander
    Urmează să montez centrala,un ariston alteas one + ,acum am doua păreri contradictorii,unul îmi spune că fără butelie de egalizare și pompa de circulație nu o sa îmi duca pompa centralei și nu i să meargă in parametrii,iar celălalt că merge fara probleme doar cu centrala și atât,ce sfat îmi puteți da ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ar fi trebuit mai multe detalii referitoare la gradul de termoizolatie al imobilului, ca sa pot echilibra mai bine raspunsul meu. Dar, in principiu, recomand folosirea cate unui grup de pompare si amestec (GPA) pe fiecare nivel al imobilului. Sau de o butelie de egalizare a presiunii (BEP) + pompa/e de recirculare in camera tehnica. Trebuie calculate si dimensionate foarte bine. De fapt, ar trebui ca la incalzirea prin pardoseala sa existe un proiect, niste calcule specifice detaliate. Altfel o sa iasa un fel de aiureala, relativ multumitoare - in cel mai fericit caz.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Proba de presiune la incalzirea prin pardoseala - Cand se efectueaza, inainte sau dupa turnarea sapei?

Cu cateva zile in urma, un utilizator pe un forum, intreba(ca multi altii de pana acum) daca se poate monta doar teava si sa toarne apoi sapa, fara proba de presiune, sau daca trebuie sa faca proba de presiune inainte de a se turna sapa. Desi multora le-ar parea evident ca trebuie facuta proba de presiune inainte de-a se turna sapa, din pacate(sau din fericire), eu am un alt punct de vedere, diametral opus. Exprimat la nivel logic, argumentat. Si pe baza experientei acumulate. Personal, nu imi pare imperios necesara proba de presiune inainte de turnarea sapei, DOAR DACA teava PEX folosita(inclusiv la coloanele de alimentare) este de buna calitate. De asemenea, proba cu aer la incalzirea prin pardoseala imi pare o prostie, reloaded. And reloaded. La probele normale de presiune, teava PEX de buna calitate nu prezinta modificari de diametru(decat de cativa microni), si asta doar in cazul presiunii inalte, insotita de temperatura(crescuta a) agentului termic vehiculat. Cu ...

Incalzirea prin pardoseala. Cu GPA sau fara GPA ? – aceasta este intrebarea...

Dar mai intai, intr-o prima etapa, hai sa vedem... ce inseamna acest GPA? GPA este denumirea generica atribuita unui ansamblu mai mult sau mai putin compact, mai mult sau mai putin sofisticat, a unor componente hidraulice, ce fac parte din configuratia unui sistem de incalzire prin pardoseala si contribuie(sau asa ar trebui) la o mai buna functionare a acestuia, urmarindu-se astfel a se obtine rezultate cat mai de varf in exploatare. Fara conditionari, fara compromisuri, fara complicatii si fara dureri de cap. GPA – inseamna, in termeni populari, G rup de P ompare si A mestec. O abreviere. Un romanism ce poate crea mari confuzii in randul utilizatorilor finali(si nu numai), acestia neputand face distinctia clara intre un GPA mai bun, fata de altul mai slab ca performante. Fiecare producator a incercat sa faca intrucatva distinctia, prin denumire, unii botezandu-si „progeniturile” in fel si chip. Insa, pana la coada, toate au sfarsit prin a se denumi generic, popular, GPA. GPA...

Pasul circuitelor la incalzirea prin pardoseala

Ce pas alegi la circuitele (buclele) incalzirii prin pardoseala? Multa lume traieste cu impresia ca pasul mic al circuitelor, la incalzirea prin pardoseala este cel mai bun. Unii vanzatori(specialisti nu ii pot numi) recomanda pas de 100 (mm) sau chiar mai mic, la incalzirea prin pardoseala. Altii, la fel de vanzatori, recomanda in zonele cu suprafete vitrate mari ori in dreptul peretilor exteriori, indesirea pasului, ajungand chiar si la 50 (mm). Vanzatorii/comerciantii recomanda pas de 100 la circuitele incalzirii prin pardoseala, afirmand ca acesta este cel mai bun, cel mai corect calculat, subliniind ca imobilul se incalzeste mai bine ori mai rapid asa, decat daca s-ar folosi pasul de 150 si ca d.p.d.v. al consumului de energie este mai economic astfel, bla-bla, bla-bla... Sa vedem cum de fapt stau lucrurile, in realitate, dincolo de cuvinte. Se da ca ex. o camera de 50 mp dintr-un imobil anvelopat (termoizolat) mediu. Am ales o dimensiune mare a camerei, ca sa ...